Cum mergeam eu aşa, furând între pleoape câte-un pic din lucrurile aruncate de timp de jur împrejur, deodată am observat că trenul a staţionat. Nu foarte mult, atât cât să coborâm – şi doar cei foarte rapizi au apucat să-şi ia bagajul. Pentru ceilalţi, locomotiva a trimis la plimbare vagoanele posesoare de lucruri personale. Poate, dar nu sunt sigură, dar totuşi poate că dacă ne-am fi lăsat mai puţin uitaţi în peisaj, am fi reacţionat la timp, şi ne-am fi strâns şi noi bagajele.

Dar ce mai contează, acum când suntem în sala de aşteptare, iar trenul din care-am coborât, a fost deja dat dispărut.

Şi-acum, poate unii vor întreba ce-am avut în bagaj. Ei, cam ce-şi poate lua un om atunci când pleacă la drum lung! Toate erau bine împachetate, programate cu câte o  utilitate. Lucruri care să-ţi caute zâmbetul  şi-ntre două staţii să ţi-l aşeze pe faţă, ori să te certe până-ţi aduci aminte cine şi pentru ce eşti, de fapt. Aveam înghesuite în buzunare şi unele obiceiuri. Mai bune ori mai rele,  au colorat câţiva metri de pânză cu amintiri, pe care le proiectez uneori pe pereţi, ca-ntr-un vernisaj exclusivist.

Trenul ăsta care a plecat pe neaşteptate din gară mi-a furat şi câţiva colegi de călătorie, abia când înţelegeam mai bine încotro ne-ndreptăm.

S-a dus cum a ştiut el mai repede.  Din când în când mai ies din sala de aşteptare şi încerc  să aflu unde-i situată de fapt gara în care mă aflu. Însă revin cât pot repede: mi-e teamă să nu pierd iar plecarea vreunui tren, iar eu să n-apuc să fiu în el.

Cumva, ştiu că încă unu-i aproape. Nu-i trecut pe nicio lista de-a lor, dar pe harta mea parcă-parcă întrezăresc ceva.

Şi-acum, să v-arăt totuşi şi cu cine am călătorit, o bună bucată de drum, nu? Mai ales că am schimbat câteva vagoane împreună. Vagoane de clipe, uitam să precizez!

Toate astea, după o călătorie de 3 ani. 🙂

Facebook Comments
Share on Facebook12Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0