Pentru concursul organizat alături de euro26 și librăriile Cărturești, i-am invitat pe cei care își doreau să câștige unul dintre cele două premii – cartea “Cât te mai iubesc”, de Luis Leante, să ne spună cine dintre cunoscuții săi este un exemplu de persoană ce lucrează constant la realizarea visurilor sale.

Am ales fix întrebarea aceasta pentru că pe mine euro26 m-a inspirat să găsesc 26 de motive pentru care e bine să acționăm când suntem tineri, iar apoi mi-am dorit să aflu și cine sunt cei care fac asta deja.

M-am bucurat să văd că vorbiți tare frumos despre prietenii voștri, că îi felicitați pentru curajul și ambiția de care dau dovadă, și mai mult decât atât, pentru că vă inspiră și pe voi să aveți încredere să vă împliniți visurile! Mie, asta îmi arată că încă se poate să schimbăm în bine ceva în jurul nostru, din moment ce am înțeles că schimbarea începe cu fiecare în parte.

Când am citit mesajele din comentariile înscrise în concurs, mi-am dorit să fi avut premii pentru toată lumea, pentru că fiecare poveste este deosebită în felul ei. Și cred că vă puteți considera norocoși pentru că aveți astfel de oameni în preajma. Însă acum, sunt nevoită să aleg doar doi câștigători:

  • Beatrice Vasiu – comentariul ei: ”Persoana care lucrează la împlinirea visului său este un prieten, care de cand a împlinit vârsta de 14 ani, s-a întreținut singur, ajutându-si și familia. Momentan, lucrează și încă are puterea de a lupta pentru visele lui, și face lucruri care il fac fericit. Cred ca despre asta e vorba când se vorbește despre vise: fa totul sa fi fericit!” Beatrice, îți doresc să păstrezi mereu gândul acesta prezent în viața ta – ”Fă totul ca să fii fericit!”
  • Mădălina  – comentariul ei: ”Persoana care lucrează zi de zi la construirea visului său este prietena mea cea mai bună, Carmen! Este o tânără foarte curajoasă, conştiincioasă şi muncitoare. Anul acesta a început facultatea şi, dorind să-şi termine mai repede studiile, pentru a putea să -şi ia viaţa în proprile mâini,studiază primii doi ani într-unul. Pe lângă asta, doreşte să îşi găsească şi un job ca să poată să se întreţină singură. Pentru mine este un model şi o invidiez pentru curajul şi determinarea sa.” Mădălina, te felicit pentru că îți alegi drept modele astfel de oameni. 🙂

Felicitări! Vă voi contacta eu pentru a vă trimite cadoul – fiecare dintre voi a câștigat câte o carte “Cât te mai iubesc”, Luis Leante.

Mulțumesc tuturor pentru că ați ales să participați la concurs și vă doresc să profitați din plin de beneficiile aduse de cardul euro26, pe care vi l-ați făcut înscriindu-vă la consurs.

Eu deja simt că am câștigat și mai multă încredere, prin simplul fapt că există oameni ca voi 🙂

Facebook Comments
Share on Facebook43Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0