Mă gândesc des la tine: la cum îți trece o lume întreagă prin viață, la ce îți lasă în ea, la cum vei reuși să nu uiți să-ți faci povestea ta.

Tu poate că nici nu știi, cât de greu  îți e uneori să fii. Mi-au rămas în minte câteva episoade, pentru care nu vreau nicicum să te critic – însă după ce le-am observat, am realizat că un singur lucru e de ajuns, pentru orice neajuns:

să nu uiți ce te faci cu tine.  

Așa aș descrie o situație uneori ignorată, alteori evitată, însă de destul de multe ori, confirmată.

Important e să nu ajungi să te acoperi, de lucrurile pe care le descoperi. Și nu e doar un joc de cuvinte, cât mai ales o învățătură de minte – din ce înțelegi și vezi acum, să-ncepi să-ți construiești, o scară de pe care să-ți fie posibil să zărești, mai mult decât detaliile lumii pământești.

Ca să-ți trăiești descoperirea, vei avea nevoie să-ți ridici din pământ privirea. Să lași iubirea să-ți fie unitate de măsură, oricât i-ai vedea pe alții că se dezgolesc prin ură.

Când ești dispus să înțelegi, e musai să ții cont și cu ce te-alegi. Uite, de exemplu – dacă te-ar anunța cineva că ai o zi liberă numai a ta, ce ai vrea să faci din oportunitatea asta?

Aceeași întrebare o poți adapta pentru orice altă întâmplare care ți se-așează în cale: ce vei păstra din ea, și încotro te vei lăsa îndrumat de la ea.

Acum, stai puțin și răspunde-ți – ce te faci cu tine?

Am încredere că în acest răspuns, îți va arăta chiar și sufletul ce i-a rămas nespus.

foto: Vlad Ilaș

Facebook Comments
Share on Facebook24Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0