Uneori oamenii uită. Uită că numai unită, lumea poate fi un loc mai bun. Unită de dorința de a face bine lucrurile Bune. 
Cum suntem noi între noi, depinde chiar de noi. De cum ne mai alinăm din nevoi. Convinsă fiind de acest lucru, am primit cu tot sufletul invitația care ne-a unit la cea de-a șaptea ediție ”Ciorbițe pentru Bunicuțe” – o inițiativă a Asociației ”NEAMUNIT”.

Gândurile cu care am plecat de acasă într-o dimineață de sâmbătă a lunii noiembrie, s-au schimbat mult în momentul în care am ajuns la locul faptei – al faptelor bune.

M-am trezit deodată în fața ceaunelor încălzite cu putere. Cu puterea oamenilor de a crede în Bine. De a preGăti pentru semenii noștri un motiv de bucurie. (Și eu care îmi făceam griji de acasă cum să mă îmbrac, să nu îmi fie frig.) Știți ce calde sunt inimile oamenilor care vor să fie de ajutor? 🙂 Și era plină curtea Asociației de astfel de inimoși:4

33-001

Întreaga zi, am umplut cu gânduri bune 4 ceaune de câte 70 de kg. Din care au plecat porții de speranță către oameni aflați în nevoi.IMG_9638-001

Speranța când au văzut că nu sunt singuri. Că cineva se apleacă spre ei cu o vorbă bună și cu un pachet cu mâncare caldă.  11111

Iar asta le-a fost lor hrană sufletească:

cover

Finalul zilei m-a găsit pe stradă, uitându-mă după persoane cărora să le mai oferim pachete. V-ați gândit cât de important e să practicăm măcar pentru câteva momente această atenție pentru cei pe lângă care trecem? Pe mine m-a surprins cum la câteva zile după această acțiune, mergeam prin oraș către treburile mele dar în același timp îi zăream – fără să-i caut cu privirea, pe cei care spuneau chiar și prin simpla lor prezență, că le-ar prinde bine o mână de ajutor. Nu mai aveam pachete la mine. Dar inima-mi era un pachet de grijă pentru cei pe care îi întâlneam.

Când se pune laolaltă suflet lângă suflet, viața prinde a avea gust de nădejde – că încă mai are cine să împlinească lucrurile Bune. De credința că drumul pe care-l avem de parcurs înainte ne ține inimile sus. De dragostea pe care să o arătăm acolo unde a fost de prea multă vreme rău. ”Pentru că răul nu se îndreptează niciodată cu rău”. pancarta

În fiecare moment există cel puțin un om căruia îi e de mare nevoie un lucru de care noi nu avem neapărată nevoie – și atunci putem să i-l oferim. Stați cu inima trează, pentru că ea-i cu adevărat vitează. Dacă ceva din sufletul vostru își dorește să trăiască cu mai mult bine, mergeți pe calea aceasta. Iubiți. Dăruiți. Dăinuiți în fapte bune.IMG_9719

Următoarele acțiuni ale Asociației ”NEAMUNIT” vor fi anunțate pe pagina lor oficială
fotografii: Claudia Enescu

Facebook Comments
Share on Facebook871Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn7Pin on Pinterest0