departe de ce se întâmplă în prezent şi totuşi motivul pentru care sunt şi simt într-un anume fel momentul de acum. departe şi în acelaşi timp aproape – port cu mine mereu o parte din bunicul meu. pentru că în inima bunicului regăsesc toate feţele copilăriei mele. toate poveştile  care mi-au fascinat vacanţele, pe care mi le spune şi-acum, cu aceeaşi intonaţie, cu fiecare virgulă şi explicaţie. de parcă timpul nici n-ar fi trecut.

bunicul m-a  învăţat cum de fapt, poveştile înseamnă viaţă. de la ani petrecuţi prin spitale, operaţii, accidente, războaie şi închisoare până la nunţi, petreceri şi călătorii, totul s-a transformat în motiv de aducere aminte, de stat şi de ascultat, pe înserat.

o viaţă trăită din plin, în suflet autentic românesc, la o aruncătură de ochi de Humuleşti. de acolo mi-am luat cele mai importante lecţii despre lucrurile care contează – deşi mergeam acolo doar atunci când nu mai erau lecţii la şcoală. iar cei patru ani de Bucureşti nu fac decât să îmi intensifice mereu dorul de cel pentru care sunt, şi-acum, “fata bunicului”.

îmi amintesc de o dimineaţă care se repeta an de an, în prejma zilei de 20 iulie. atunci, aşteptam cu nerăbdare ca distanţa  Piatra-Neamţ – Târgu-Neamţ să zboare la fel cum îmi zbura mie gândul la întâlnirea cu bunicul. mă gândesc mereu, că acolo unde atunci îl îmbrăţişam, acum ajunge doar o voce care îi spune că aştept să îl pot aniversa şi la 100 de ani. şi îmi lipseşte atât de mult acea îmbrăţişare.

amândoi, mai tineri cu 15 ani 🙂

când sunt cu inima acolo, ştiu sigur că nu e nicio diferenţă între Camelia de la 8 ani şi cea de acum:

tataia, cum îi spunem noi, e singurul care m-a făcut doar să zâmbesc. lacrimile, în cadrul ăsta, au fost doar pentru bucuria revederii.

de câte ori ajung la tataia acasă, mă întâlesc  cu mine, cea de atunci – şi îmi dau seama că sunt mereu în acelaşi punct: un loc rămas în afara timpului, unde în loc de ani adunăm  emoţii şi poveşti.

iar tataia.. tataia e mereu plin de viaţă, mult mai viu decât cineva de 20-30 de ani!

când vrei să ştii ce e adevărat în viaţă, întreabă inima unui bunic de 88 de ani.

 

 

Facebook Comments
Share on Facebook50Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0