își odihnea anii într-o liniște autentică, românească, și părea protejată de tot ce-ar putea aduce străin lumea – ca și cum hainele care se legau în povestea portului popular ar fi acoperit și altceva, mai presus de trup. și-am înțeles apoi că atunci când purtăm ie, ne îmbrăcăm în suflet românesc și ne-amintim de unde venim.

ajunsesem la casa îmbrăcată în ie. încă din depărtare le lăsase vorbă ștergarelor să-mi iasă în întâmpinare pe prispă, și-au țesut în jurul meu drumul spre ea. așa am ajuns să văd lumea prin ochii ei.

în casă am întâlnit o mamaie cu ie.

imediat ce i-am trecut pragul, am lăsat în urmă lumea de afară și-am văzut cum fiecare colț al camerei voia să-mi spună ceva: ferestrele cunoscuseră atâtea treceri și întreceri de timpi încât acum, timpul trecea cumva pe lângă ele, lăsându-le să privească înspre lume cu detașarea celui care nu mai are nicio așteptare.

sub pași, podeaua ofta din când în când, semn că pe acolo trecuseră multe întâmplări. dar cu toate astea reușea să susțină prezentul în picioare, și-avea în continuare răbdare cu noi, cei trecători.

pereții toți erau căptușiți cu suflet – ascuns, țesut în firul fiecărei ii, păstrând în viață suflul popular.

și-aș mai fi ascultat poveștile detaliilor din casă, dacă mintea nu mi-ar fi fost surprinsă de mamaia cu ie. un chip care părea că împrumutase din răbdarea care stă în spatele fiecărei ii – ea, devenise o bunică a iei. în liniștea din casă, vorbele bunicii cu ie se îmbrăcau, parcă, în straie populare. cumva, am văzut cum arată cuvintele românești, îmbrăcate în ie.

am plecat de acolo cu ia nu doar pe mine, cât mai ales în suflet. și de fiecare dată când port ie, mă îmbrac în suflet românesc.

1001634_10200360437393753_1863211511_n

casa despre care am povestit e din Marginea, județul Suceava, în mult iubita Bucovina.

#capitancalator 

Facebook Comments
Share on Facebook148Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0