eu cred că cel mai important lucru pe care îl putem face, e să aducem bucurie. pentru liniștea noastră, pentru zâmbetul celorlalți. pentru amintirile unor întâmplări de poveste, când oamenii își poartă inima în privire. și-așa fiecare privire devine caldă, și te îmbrățișează cu gând bun.

poate vi se pare că m-am pierdut undeva între metafore. dar nu. vă asigur că m-am trezit undeva între ”oameni-metaforă”. adică acei oameni care vor să fie motivul cuiva de bucurie.

de data asta, ei au fost motivul meu de bucurie. și încă ce bucurie!

am mai povestit, cum că pe 21 mai, mă număr și eu printre sărbătoriții zilei, numele meu complet fiind Căpitanu Elena-Camelia.  anul trecut m-am hotărât să reiau un obicei al copilăriei – sărbătorirea onomasticii, însă cu o mică modificare: să ne bucuram, dăruind mai departe bucurie. așa am ajuns să văd cum mai multe inimi, înseamnă o minune, la prima mea aniversare caritabilă. așa mi-a fost foarte ușor să îmi dau seama ce îmi doresc anul acesta, de 21 mai – O Aniversare Caritabilă II 🙂

iar minunea s-a întâmplat din nou.

prieteni dragi, de gând și de întâmplare, mi-au fost alături la Merci Charity Boutique, într-o seară pe care o voi păstra mereu în inimă.

știu deja că mulțumirile nu pot exprima toată recunoștința pe care i-o port Alinei Țiplea (stânga fotografiei), cea care m-a primit cu atâta drag și m-a transformat într-un prieten Merci Charity Boutique. la Aniversare Caritabilă II l-am avut alături pe Roman Ciugaschi, cel care ne-a transpus în povești cu muzică de saxofon. Roman, a acceptat fără să stea pe gânduri, invitația mea, lucru care mi-a dat putere și m-a făcut să cred și mai mult în visul meu.

(c) Dan-Constantinescu-30

până să înceapă concertul, am strâns zâmbete cu fiecare persoană care ne trecea pragul.

_DSC1131

așa că în scurt timp, oboseala unei nopți nedormite, petrecute în bucătărie, a dispărut imediat. fericirea pe care o primeam cu fiecare îmbrățișare mi-a ținut loc și de somn, și de mâncare. și așa am mai simți o dată ce înseamnă fericirea.

IMG_6977-001

și pentru că am amintit de noaptea dinainte, petrecută în bucătărie, m-am jucat cu aromele și pe lângă eclere (care deja nu mai sunt o noutate pentru o parte dintre voi..) am inventat și trei rețete de aperitive cu brânzeturi, verdețuri și alte arome (revin cu ele la categoria de rețete căpitan în bucătărie), în pregătirea cărora un ajutor de nădejde mi-a fost Koliba.

_DSC1124

_DSC1117

_DSC1137

așa m-am gândit să vă răsplătesc, pentru că ați  ales să fiți alături de mine. pentru că nu a fost doar o seară petrecută cu prietenii. a fost o seară în care mi-a zâmbit sufletul și am înțeles că am lângă mine oameni care îmi dau aripi. pentru că voi ați crezut în ideea și invitația mea.

cu atât mai mult, m-am bucurat când prietenii de la  Redd`s au ales să fie parte din bucuria noastră:

_DSC1054

_DSC1065

(c) Dan-Constantinescu-9 (1)

de la Roman Ciugaschi am înțeles că fiecare, prin talentul său, poate face o faptă bună cuiva. în cazul de față,” fapta lui bună” a fost concertul de saxofon:

(c) Dan-Constantinescu-26

(c) Dan-Constantinescu-29

Monica (încă era surpriză pentru ea, tot ce se petrecea la Merci), cea pentru care s-au strâns donațiile – am reușit să strângem 1355 lei, parcă a simțit și m-a sunat să îmi ureze ”la mulți ani” chiar în timp ce printre emoții, vă mulțumeam tuturor. Așa că i-am cântat cu toții ”mulți ani trăiască”, prin telefon (pentru că și Monica poartă numele de Elena):

(c) Dan-Constantinescu-32

a fost un moment tare emoționant pentru mine, poate cel mai frumos ”mulți ani trăiască” pe care l-am auzit cântându-se. iar Monica s-a bucurat, printre lacrimi, de gândurile pe care i le-am trimis.

pentru fotografii, mulțumirile sunt multe și dragi: Diamond Photo Studio, Dan, Vlad și Diana! albumul întreg de fotografii este aici.

voi toți, îmi veți rămâne prieteni de suflet. 🙂 vă mulțumesc cu toată inima mea și ne revedem la ”O Aniversare Caritabilă III”.

(c) Dan-Constantinescu-33

aici, eram cu Monica de mână 🙂

 și ori de câte ori vreți să faceți simplu și ușor o faptă bună, mergeți la Merci Charity Boutique.

Facebook Comments