Nu este unul din titlurile pe care la următorul schimb de prefix să-l regret. Pentru că mi-l asum, aşa cum voi lăsa să se-nţeleagă mai jos.

Obişnuiesc să-mi deschid braţele, să pot cuprinde un suflet care îşi caută răgaz, poate şi un surâs în obraz. Ştiţi că există oameni care speră că dacă se vor purta cu ceilalţi aşa cum îşi doresc  să fie trataţi la rândul lor, de alţii, gestul li se va întoarce într-o anumită măsură? Eu sunt prima care recunoaşte acest lucru. Iar asta înseamnă deja crearea unor aşteptări – şi nu-mi spuneţi că n-aţi aflat încă care-i prognoza aşteptărilor..  Cum nimic nu-i întâmplător, am încercat să prind cât mai mult din mesajul unor lecţii care mi s-au întâmplat, şi care s-au aliniat printre prieteni. Da, o să-i numesc încă aşa.

Cel mai important e că am înţeles un lucru vital: prieteniile nu sunt ceva de care să tragi. Pentru că se rup uşor. Uneori ricoşează, chiar. Şi-atunci să vezi urmări, că doar îţi arde de aşteptări, nu? Ei, pe mine asta mă face să văd unele diferenţe cam foarte mari. Între unii şi alţii. Între cei care fie s-au rup, fie – au rupt. Şi ceilalţi, care simplu şi fără obligaţii, n-au făcut decât să construiască. Acolo mă trezesc de multe ori adăpostindu-mă. Nu sunt multe locurile astea de oameni dragi, tocmai de aceea şi sunt atât de importante.

Eu îţi voi mulţumi ţie, pentru că mi-ai răbdat atâtea transformări, le-ai lăsat să treacă, şi-ai văzut în mine lucruri neivite încă.

Da, şi ţie îţi voi fi mereu recunoscătoare, ai găsit de fiecare dată o vorbă caldă, de încurajare, încât m-aş fi simţit vinovată dacă nu m-aş fi ridicat să merg mai departe. Aaa, inclusiv atunci când am eu poftă să copilăresc cu îngheţată şi leagăne, iar pe tine nu te lasa o durere să-ţi porţi zâmbetul în voie. Acela pisicesc.

Sigur, nici de tine nu m-aş putea dezlipi niciodată, pentru că sentimentele au cea mai mare viteză când vine vorba de distanţă. Aşa m-ai învăţat tu, şi nu prea am cuvintele potrivite să mulţumesc pentru asta.

N-aveam cum să uit, de tine. Tu, nu ştiu cum ai făcut, dar m-ai învăţat cel mai frumos lucru. Şi continui să-l învăţ, mai ales să-l simt, în fiecare zi.

Acum,  le voi mulţumi şi celor pe care i-am primit în viaţa mea, dar care au plecat furişându-se cu părţi dintr-un suflet, care surprinzător  pentru ei – era al meu. Zic să nu mergeţi prea departe cu gândul:  e vorba despre nevoia mea de a pune câteva bătăi de inimă, în lucruri şi oameni care mă înconjoară. Pentru unii o fi prost obiceiul, mie mi-a prins bine.

Aş putea rezuma destul de scurt – voi fi, aşa cum îmi dai voie să mă implic. Sincer, nu mi-aş dori să-ţi răspund cu un –  “Prieteni? Nu, mulţumesc.”. Aşa că te rog, lasă-mă să fiu. 🙂

sursa foto:    

http://animalswallpaper.info/wallpaper/cats-best-friend-wallpaper/ 

 

Facebook Comments