când doi oameni sunt puși în aceeași intersecție de timp, se-ntâmplă multe cu ei – dar nu-ntotdeauna ajung și să se vadă.

pentru că uneori sunt prea grăbiți să pună totul la persoana I, uitând că având încă o persoană în zona sufletului lor, lucrurile s-ar împărți, firesc, la doi. toate acele așteptări și dorințe de întâmplări pe care oamenii le au în mod natural, au nevoie să intre-n echilibru sufletesc, atunci când 1 + 1 trece din  matematică, în realitate.

iar dacă vrei, încearcă să-ți imaginezi: două inimi pe-o margine de lume, așteptând să răsară razele de fericire, la care să se-ncălzească. dar ele depind în permanență de echilibru – practic, un singur pas ieșit din ritm ar apune cealaltă inimă. deși, aștepta și ea, tot răsăritul.

de asta, nu caracterizez oamenii după chip ori haine, ci în funcție de inimă.

printre noi, sunt inimi care apun ori care sunt apuse, inimi care își caută ritmul ori care te scot din ritm dar mai sunt și inimi care te-ajută să rămâi acolo – în echilibru pe marginea de lume.

inima oamenilor își are fereastra în privire. și depinde numai de noi să ne îngrijim ferestrele sufletului, de la care inima privește spre viață. de acolo de unde noi, ne vedem unii pe alții.

și în momentul când alți doi ochi se uită în ai tăi, lasă-ți un răgaz să vezi povestea care curge din ei. numai așa poți face loc momentelor sincere, trăite aici și acum. altfel, nu e decât o rătăcire de drum.

cum alegi să mă privești, așa voi afla cine ești.

foto articol: Cristian Paraschiv

Facebook Comments