Până la a-mi transmite ”Casă de Piatră” – urare pe care se pare că o voi primi undeva în viitorul apropiat, (da, lucrurile se așează și ne așează acolo unde îi e cel mai bine inimii) – pentru moment hai să vorbim despre o casă de piatră, la propriu.

Desigur că asta nu e deloc întâmplător, pentru că eu am crescut chiar la Piatra (așa spunem pe scurt acasă, orașului Piatra Neamț), iar de curând am început pregătirile pentru o revenire în locurile care îmi sunt de fapt piatră de temelie.
Și mi-a fost dat nu doar să văd, ci mai ales să simt, cum piatra este o sursă puternică de inspirație. Puternică atât prin rezistență, cât și prin statornicie.

Copilăria mea m-a ridicat mereu cu ochii spre munții de piatră spre care mă purtau ochii de câte ori priveam spre linia orizontului. Și poate că așa am înțeles că orizontul trebuie să fie înalt și plin de forță. De acasă vedeam Muntele Ceahlău și o bună parte din Carpații Orientali, iar asta mi-a creat în suflet o aspirație spre lucruri înalte și puternice. Iar aici mi-ar plăcea să vă povestesc într-o viitoare discuție despre cum cred că peisajul locului în care ne naștem și creștem, conturează o Bună parte din personalitatea noastră.

Acum aș vrea să revenim de unde am plecat – de la Piatra. Și de la casa de piatră. O casă care poate fi mai aproape decât am crede, pentru că tocmai ce au ajuns la mine știrile bune de la PIATRAONLINE:

                           De Black Friday, PIATRAONLINE pregăteşte reduceri de până la 80%
                                            la peste 1.000.000 de kilograme de piatră naturală


PIATRAONLINE, cel mai mare showroom și magazin online de piatră naturală, continuă și anul acesta seria de reduceri. Vineri, 17 noiembrie, de Black Friday, PIATRAONLINE oferă discount-uri de până la 80%, la peste 1.000.000 kilograme de piatră aflată la promoție atât pe www.piatraonline.com/black-friday, dar şi în showroomul din Aleea Teişani nr. 137A, sector 1, Bucureşti.

În plus, dacă te abonezi la newsletter, primești ofertele cu 30 de minute înaintea tuturor:


Toate comenzile vor fi livrate începând cu data de 17 noiembrie, în termen de 7 zile lucrătoare. 

Despre PIATRAONLINE – este primul magazin online din România dedicat exclusiv pietrei naturale pentru amenajări interioare și exterioare. Compania Rock Star Construct, sub care operează brandul PIATRAONLINE, are o istorie de peste 9 ani pe piața românească și este în topul furnizorilor de piatră naturală din țară.

*adresa showroom: Aleea Teișani nr 137A, Sector 1, București.

*mai multe detalii aici: www.piatraonline.ro 

Fie că vă doriți Casă de Piatră sau case din piatră, important e ca materialul să fie unul care să țină o viață.

Și cum eu cred în ambele posibilități, va urma.. 🙂

Facebook Comments
Share on Facebook1Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0