astăzi te-am văzut peste tot. spune-mi, cum faci de nu oboseşti? nici nu se făcuse bine dimineaţă, că m-ai gâdilat pe nas cu două-trei raze de soare. pe restul le-ai păstrat pentru tine, pentru că te-ai trezit cu mult înainte de mine.

am vrut apoi să mănânc, dar tu m-ai întrebat de ce nu te-am invitat să-mpărţim o tartină de miere cu unt şi-apoi poate-un sărut. dar până am pus eu pâinea la prăjit, ai dispărut fără ca eu să mă fi pregătit. puteam să mă fi supărat pentru felul în care ai plecat, dar uite-aşa am aflat că inimii dacă-i dai miere, câteva ore altceva nu mai cere.

deja mă întrebam când te voi revedea, când ai trecut uşor prin faţa mea. prin partea de sud a sufletului meu, acolo unde te-aş invita la prânz mereu. dar mi-ai zis că e prea multă lumină şi m-ai asigurat că eu n-am nicio vină.

după-amiază ai început să te joci cu gândurile mele. mi le-ai mutat dintr-o parte în alta, de la stânga la dreapta, până când nu le-am mai putut ţine pe loc şi-a fost nevoie să le trimit în alt loc. fără să am prea multe de spus, s-au dus încet către apus – ţi-am spus că am gânduri nebune, care nu ţin cont de ce li se spune. s-au luat după suflet şi s-au emoţionat, când soarele în jos s-a aplecat. te-au căutat atunci de capul lor pentr-o îmbrăţişare dar tu alergai în continuare la câteva gânduri depărtare.

nici dincolo de apus n-ai obosit, deşi eu simţeam că am ameţit. când mai vii – râmăi măcar cât să-mi spui  ce să fac cu gândurile dintâi.

Facebook Comments