trăiesc pentru lucrurile care îmi fac inima să bată mai tare. iar aseară a primit mai mult decât a bănuit. ea, inima mea. a simţit o emoţie puternică, amplificată şi replicată în fiecare colţ de suflet. şi mai întâi de toate, a fost un moment de o sinceritate copleşitoare. sinceritatea, mereu, scoate adevăratele sentimente la suprafaţă.

am văzut cum se apropie. o privire care m-a intrigat din prima. părea că sub aceşti ochi, orice lucru prinde viaţă. şi chiar aşa s-a întâmplat. eram pentru prima dată faţă-n faţă şi n-aveam nici cea mai mică idee despre ce va urma. o urmă aveam eu însă, de ciudă şi regret că n-am avut parte de bucuria unei întâlniri cu mult înaintea acesteia.

de aici a început.

m-am îndrăgostit de întrebările pe care mă făcea să mi le pun în minte. m-am îndrăgostit de zâmbetul care din gropiţe cădea pe nesimţite într-o melancolie ce-i dădea senzaţia că n-aparţine de fapt niciunei lumi. m-am îndrăgostit de intensitatea şi firescul pe care îl punea în fiecare gest. de fapt, nici nu mă pot hotărâ de ce m-am îndrăgostit mai întâi.  această prezenţă care vorbea, chiar fără cuvinte. care m-a făcut să mă bucur necondiţionat că sunt, şi că este.

în clipa-n care am văzut cât de curat îşi trăia emoţiile, fără teama gândurilor celorlalţi, m-a cucerit definitiv. la un moment dat, mi se părea că această apariţie, cu totul, este o emoţie. atât de mult suflet pus în fiecare mişcare.. nici nu-mi  amintesc de când n-am mai găsit.

îi venise rândul să urce pe scenă. n-am ascultat o piesă. nu. am asistat la o lecţie despre ce înseamnă bucuria de a face ceva. de a simţi cu toată fiinţa că nu există un loc mai bun în lume unde să fii, decât momentul de aici şi acum. nici nu mai ştiam ce simt. sau cum mă simt. uimită, fericită, răvăşită, regăsită, cu lacrimi în ochi sau cu un zâmbet neliniştit pe buze. ce să mai spun despre gândurile care mi se învârteau în minte.

dar la final, am simţit că a fost un moment perfect.

dragă Jennifer Faier, toată întâlnirea cu tine mi s-a părut a fi magie. 🙂

poate unii o ştiu drept “fata cu florile”, poate alţii nici măcar n-au întâlnit-o. eu sunt bucuroasă că am descoperit-o – într -un club, în centrul vechi al Bucureştiului.

vă spun, are atâta viaţă, încât te încarci cu energie numai privind-o.

într-o zi, sper să revin şi cu povestea ei – Jennifer Faier, un buchet de emoţii, pe care le împarte mai departe.

iar asta e piesa pe care  a interpretat-o atunci când a urcat pe scenă. cu aplauze şi de început şi de final. 🙂

Facebook Comments