Timpul trecut, nu l-aş măsura niciodată în unităţi de ani, ori luni, ori zile. Mai degrabă aş vrea să ştiu poveştile care s-au aşezat în urmă, emoţiile care s-au stârnit şi amintirile care s-au răspândit. Aşa, aş afla  mult mai multe decât aş şti în momentul în care se numără nişte ani.

Şi totuşi, eu împlinesc 23 de ani. Mereu, îi voi converti în momentele de oameni dragi, de întâmplări, de păreri de rău şi păreri de bine, de uitări şi de regăsiri, de descoperiri şi de împliri.

Ce-am învăţat în tot acest timp?

Că dacă nu eşti atent,  foarte uşor te poţi pierde de tine. Sunt umbre în jur care încearcă mereu să te acopere. De asta, trebuie să cauţi razele.

Ar fi bine, să nu  mai alergăm viaţa. Pur şi simplu, s-o trăim, aşa cum firesc ar trebui să se-ntâmple.

Că trebuie să ne emoţionăm mai des. Pentru asta, trebuie să ai curaj să fii sincer. Tu, cu tine. Şi curajos! Pentru că de cele mai multe ori, de emoţii.. ne este frică. Şi cât de multe putem întelege din ceea ce simţim!

Am mai învăţat că trebuie să avem răbdare. Cu noi, cu ceilalţi, dar mai ales cu timpul. Că dacă vrei să descoperi, trebuie să ştii să cauţi, să greşeşti o dată destinaţia, iar când o vei găsi, n-o să te mai pierzi de ea. Sau de tine.

Parcă ieri aveam 10 ani, şi acum se mai adaugă încă 13, într-o zi de 13.

Vă mulţumesc mult pentru mesajele cu urări de gânduri bune, şi sper că şi pentru voi, Octombrie va fi la fel de frumos!

 Poza este din calendarul “Super fete din Social Media”, în care  eu m-am bucurat să fiu “Octombrie”

 

Facebook Comments