2012 a fost unul al întâmplărilor neașteptate. așa îmi pare acum, la final de timp adunat în ani. câteodată mă întreb ce sunt anii.. de ne lăsăm atât de mult condiționați de ei. dar ca de obicei, prefer să pun accent pe ceea ce au adus și nu pe câți au trecut.

și au fost lucruri la care nu m-am așteptat, dar pentru care – într-un fel sau altul – sunt recunoscătoare multor persoane.

mă gândesc mai întâi la cei care continuat să aibă încredere în mine și au rămas undeva aproape, cu sau fără vedere.

apoi, celor care au intrat în viața mea și cunoscându-i am învățaț ceva despre ei, dar și despre mine.

situațiilor imprevizibile, pentru că abia atunci reușesc să mai urc pe-o  treaptă, să trec la încă o etapă.

le mai mulțumesc, celor care au ales să plece din viața mea și mi-au lăsat astfel, mai multe ferestre deschise. uneori, Soarele strălucește atât de frumos.. 🙂

multe gânduri mă trimit și către cei care s-au oprit măcar o clipă din cursa asta nebună și au avut timp să mă asculte, nu doar să mă audă vorbind.

mă bucur că au fost oameni care m-au criticat, judecat fără să mă fi întrebat, pentru că din toate astea am plecat cu o lecție în plus.

în 2013 cred că avem nevoie de un singur lucru: să trăim prezentul! doar așa ne putem bucura de tot ce ni se întâmplă. și vedeți cât de repede se scurg acești fugari, intitulați simbolic ani.

să fiți prezenți (nu absenți) în toate momentele din viața voastră, să vă faceți timp să vă ascultați inima și.. să trăiți așa cum simțiți.

să aveți un an nou pe măsura sufletului vostru!  2013 emoționant de frumos!

 

Facebook Comments