vreau să vă spun că am văzut niște fete tare frumoase.
alergau printre noi după gândul cel bun. acel gând care ar avea răbdare să le privească și dincolo de prejudecățile impuse de o societate mai mereu grăbită să fabrice ambalaje.
fetele acestea, chiar dacă au nevoie de scaunul cu rotile pentru a străbate distanțele, au parcurs mai mulți kilometri de suflet decât mulți dintre cei care se plâng că îi dor picioarele de la cât au mers.
foto: Horia Stan
ele știu ce înseamnă să pășești cu sinceritate în inima celor din preajmă, chiar dacă de multe ori, au primit nori din partea lor. de la ei, cei care se iau după tipare și judecă doar până la linia orinzontului percepției lor. când de fapt, dincolo de orizont, răsar stelele. și da, fetele acestea reprezintă stele de speranță, chiar și-n cea mai întunecată noapte.
aceste fete tare frumoase m-au emoționat și m-au făcut să le admir din tot sufletul. ele depind de scaunul cu rotile, dar inima le e liberă.
hai să fim și noi liberi, să nu ne mai punem etichete. să-nțelegem că suntem suflete, înainte de toate, și-avem nevoie să vedem frumusețea de dincolo de ambalaj. iar distanțele pe care le parcurgem în viață depind de mărimea aripilor care ne înalță visele – nu de mijlocul prin care ne purtăm pașii prin lume.
am mers la cea de-a III-a ediție Atipic Beauty și-așa m-am simțit – după cum s-au așezat rândurile de mai sus.
nu întâmplător, am ales să port o ținută atipică pentru eveniment. ia cu flori cu parfum de spirit popular spune o poveste care nu stă doar în imagine. la fel și frumusețile atipice prezentate pe podiumul galei – au spus o poveste care se lăsa citită în privire și-n zâmbet.
Alina dragă, eu și Cristina (@Atelier Aiurea) îți mulțumim pentru invitație 🙂
Bucurați-vă de frumusețea atipică și nu lăsați etichetele să vă împiedice să vedeți oamenii.
foto: Mircea Netea
Sufletele frumoase mereu trag la alte suflete frumoase,… <3
la cât mai multe astfel de suflete, Alina dragă :*
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
(Tudor Arghezi – Testament)
Numai poetul şi artistul plastic poate reda frumuseţea, pentru că el vede, acolo unde noi suntem orbi. Dar Dumnezeu ne-a lăsat un dar, mintea care pătrunde dincolo de urâţenia lumii hâde. Fetele din imagini sunt admirabile, frumuseţea depăşeşte handicapul, iar sufletele lor au fost atinse de aripa îngerului trimis de Creator.
Cezar B. Ştefan ( http://cezar.ebloguri.ro/ )
frumusețea depășește trupul 🙂 dar uneori, asta e greu de acceptat ori înțeles.
gânduri bune!