i-am întâlnit într-o după amiază în care joaca din vacanța de vară urcase scara spre treburile oamenilor mari. treaptă cu treaptă, purtând cu ei scara pe care își rezemau umerii, încă prea mici pentru a putea susține viața de adult.

coborau din copilărie cu mâinile pline. și-aveau chipul numai soare – o parte purtat din firescul și seninul vârstei,  altă parte căpătat în urma drumurilor de munte, străbătute.

se-ndreptau spre casă cu două găleți cu mure, bucuroși, cu gândul la joaca pe care parcă-o așteptau apoi, după faptă și răsplată, și-au fost surprinși de interesul și gândul meu de a intra în vorbă cu ei.

IMG4128-003

erau doi copii cu vârsta numărată pe degetele de la ambele mâini, purtând scara în spate și recolta în brațe, iar întrebarea mea ”- Nu vindeți murele?” i-a pus la început în dificultate.

i-am rugat să îmi spună cât vor să le dau pentru murele dintr-o găleată, și-atunci am înțeles că pentru ei lucrurile n-aveau preț. abia când i-am plătit, și au văzut banii, au înțeles că tocmai câștigaseră ceva muncit de ei.

eu m-am întors acasă cu gândul că am cumpărat cele mai bune mure, culese în joacă, iar lor poate că începuse să le placă – cum lucrul muncit, devine cel mai sigur venit.

cât despre mure, iată cum le-am savurat, imediat:

1157649_10200615690014909_61856530_n

întâmplare din Slănic, Prahova.

Facebook Comments