aș vrea, mi-ar plăcea, să găsim mai puțin interes pentru ambalaj și mai multă răbdare pentru conținut. aparențele să fie doar un simplu punct de plecare, fără prea multe amănunte în general dăunătoare. adică, fără acele detalii care te-nvață să nu mai ajungi la esență ci doar să faci un simplu act de prezență.

observăm și cu poftă comentăm expresii la nivel de impresii la adresa celorlalți. nu așteptăm să se deschidă vreo fereastră, din care să-ntâlnim și altceva din omul pe care-l avem în față. nu, parcă există deja un sentiment de teamă, că de-acolo vor răsări unele lucruri care cine știe cum, te-ar putea solicita și fără să simți, mai mult implica. de ce? pentru că mereu pare mai ușor, orice lucru privit din exterior.

hai să nu mai ținem cont atât de mult de ambalaje. de felul în care ne-am îmbrăcat sau am uitat de pieptănat. să fim mai întâi prezenți și abia apoi să ne permitem, dacă vrem, să devenim absenți. să nu mai pierdem priviri cu simple închipuiri. să nu ne mai lovim de aspect, oricât ni s-ar părea de concret.

mai bine, cu sufletul purtat sincer pe față, să facem cunoștință c-o viață. să vrem să vedem câte ceva din ce s-a transportat în el. ce gânduri, emoții, l-au preschimbat – și oare de ce, cumva, ne-am intersectat.

pot spune cu siguranță că nu am încredere în oameni. în schimb, știu sigur că în sufletul lor cred și-mi place să mă pierd. acum, important e să-l și pot vedea – asta, dacă nu-i ascuns după vreo perdea.

încercăm, să privim mai des dincolo de ambalaj? altfel, e posibil ca sufletele să intre într-un ușor derapaj.

foto: Vlad Mihailescu

Facebook Comments