Cum te simți când ai sentimentele îngrămădite într-un colț, în care dacă ai putea, ai stinge și lumina, dar natural, ajungi să le auzi: îți sunt cântate, toate cele întâmplate și depozitate, acolo-n suflet.

Eu am crezut mereu că pentru a recunoaște ceea ce simți, ai nevoie de putere. Să-ți asumi suferințele, regretele, dezamăgirile, nostalgiile ori poate vreo speranță de care ți-e teamă să spui că e încă în viață. Viața și întâmplările ce o acompaniază îmi fac surprize plăcute și dureroase uneori, deopotrivă. Și trebuie să le port cu mine, până când cuminți, voi reuși să le conving să treacă-n amintiri.

Totuși.. bucuria vine când cineva îmi cântă întâmplarea și prin talent o transformă într-un peisaj desprins dintr-un pasaj de suflet. Tot dureroasă este, dar parcă-și primește-o alinare.

Un suflet deschis, o emoție sinceră, gânduri ghicite în versuri și regăsire.. în redescoperire. În această seară, Ovidiu Scridon mi-a confirmat că muzica folk e cel mai bun mijloc de-a vorbi într-o limbă a sufletelor.

Vă recomand din inimă, să-l căutați, să-l ascultați lăsându-l să vă spună ce aveți în gând și suflet și să-l citiți, nu doar cu ochii.

Ovidiu, îți mulțumesc pentru Portretul unui gând, pentru concertul minunat la care-am asistat în seara asta în București și-n general, că ne faci așa bucurii prin starea și emoțiile pe care le transmiți.

A fost un concert ca un portret al gândurilor ce le purtăm, în care ca-ntre prieteni am dezbătut bune și rele.

Facebook Comments