a ieşit în halat şi papuci de casă. ca şi cum i-ar fi sosit vremea. sau apus, depinde din care parte vii. ea venea dinspre a II-a tinereţe, cu mai  multe amintiri şi redescoperiri.

ai spune că e în căutarea cuiva drag ori că a fugit mult timp de altcineva – poate de confruntarea cu trecutul. dezamăgire şi speranţă. regret şi împlinire. părere de rău  şi salvare prin tine.

femeia asta pare să-şi caute o parte de mult plecată din ea şi din viaţă. iar acum, odată cu noi, parcă i-am aduce-o înapoi.

e unul dintre oamenii care au coborât pe scenă. nu a rezistat să stea doar în public, privind de la geam cum vederea din faţa blocului se umple cu suflete care speră şi strigă. aleargă, traversează mulţimea care mărşăluieşte şi ajunge lângă noi. e cu sufletul la gură, de parcă ceva a  grăbit-o să spună repede, tot. îşi doreşte să reuşim. mai ales să ne păzim de ceea ce i-a îngreunat ei viaţa. are multe de zis, dar rezumă dintr-o singură suflare:

– “fetelor, nu vă lăsaţi! luptaţi! luptaţi! altfel cianura ne omoară. eu m-am îmbolnăvit, voi nu vă lăsaţi!”. 

se uita fix în ochii mei. aşa credea ea – când de fapt,  privea direct în sufletul meu. mi-a rearanjat acolo nişte emoţii şi mi-e clar că acum, ea trăieşte prin noi. prin mine, prin tine. dacă noi Uniţi Salvăm Roşia Montană, înseamnă că mai multe vieţi se întregesc.

şi spune-mi, cum ai putea să traieşti o viaţă fără să simţi că-i întreagă?

foto: Cătălin Georgescu

Facebook Comments