Între atâtea treceri și întreceri de timpi, parc-aș sta puțin într-o margine de gând, cât să văd măcar din când în când starea și culoarea din prezent, fără niciun alt ingredient aderent. Pentru că uneori ne place să vedem lumea doar din două culori, dar asta până la momentul când sincronul sare un pas și îți dai seama că ceva, undeva, deja s-a schimbat.

Mi se pare că iarna, ca să nu-ți fie frig, trebuie să mergi să-ți iei inima înapoi, de unde sau la cine ai uitat-o. Nu e ca și cum ai fi renunțat vreodată la ea, nu, nu e asta. Însă dacă simți o urmă de rece, oricât ai spera tu că-i trece, las-o mai bine un timp să-și revină, fără să cauți, în schimb, un nume cu vină.

Câteodată, sufletul de iarnă face să-ți  pară că totul în jur e străin. Dar nu, e doar trasnfigurat, chiar și în ceva ce tu n-ai visat. Și e bine. E bine că se întâmplă ceva cu noi – și fără să numărăm din doi în doi. Avem atâtea alte lucruri de reașezat, ca o redecorare-n suflet, la care vezi și simți, cum se schimbă un peisaj. Și-atâția alți oameni de transformat din străini, în imagini și amintiri, cu emoții ce vor tot veni.

De pe marginea asta de gând, reușesc să pun deoparte, câteva fapte curios întâmplate. S-au convertit deja în altceva, cu gust de redescoperiri. A rămas bucuria de a trăi, oricât, oricând și nu oricum.

Ca-n orice spațiu locuit și-n sufletul de iarnă trebuie să facem cald. Desigur, cu-acele lucruri care ne pot ține de cald. 🙂

Uneori, sufletul de iarnă e impar. Dar mai ales așa, poți considera totul un dar.

Facebook Comments