am trăit cea mai frumoasă zi din cei 23 și ceva de ani câți am adunat.

o zi pentru care am simțit nevoia să inventez un alt cuvânt ca să pot mulțumi atât de mult cât am simțit nevoia. dar.. nu există cuvinte care să exprime tot ce aș vrea să le spun celor care au demonstrat că mai multe inimi la un loc, înseamnă o minune. emoțiile și starea de spirit au înlocuit vorbele și m-au transformat în cel mai fericit om. încă mi se pare ireal tot ce am simțit în seara de 19 mai, atunci când visul unei aniversări caritabile s-a transformat în realitate, mult mai frumos decât mi-l închipuisem la început.

nici cum ar trebui să descriu minunea, încă nu prea știu. în schimb, mi-e clar că sunt extrem de norocoasă.

dragi prieteni, mi-ați dăruit un cadou care nu va mai pleca niciodată din sufletul meu. niciodată. datorită vouă, Raul Gabriel, are asigurat tratamentul pentru încă 1 lună jumătate. am reușit să strângem suma de 930 lei, în seara de duminică, la care vom mai adăuga donații de la persoane care n-au reușit să ajungă atunci la Merci Charity Boutique.

Gabriel încă mai are nevoie de sprijinul nostru, așa că mai preiau o dată mesajul Alinei Tiplea:

Sargu Raul Gabriel din Mun. Sacele, Jud Brasov, este un baietel de 13 ani, diagnosticat cu Tumora Parieto-occipitala dreapta (PNET) Supratentoriala. Urmatorul tratament pe care trebuie sa il urmeze, un tratament greu, costisitor si de lunga durata, presupune 8  cure a cate 3 pastile fiecare, cu pauze de 6 saptamani intre ele (adica 24 pastile). Costul unei cutii cu 20 comprimate costa 654 euro. O cura de 3 pastile costa 100euro. Ajuta-ne sa il sustinem pe lui Raul. Donatia ta reprezinta o parte din viata lui. Pentru donatii puteti folosi contul:  RO39RNCB0074129193980001 – Merci Charity Boutique. Cu specificatia – Sargu Raul Gabriel.

eu am încredere că Gabriel se va face bine și așa cum a spus și Ovidiu Scridon, va veni apoi la concertele celor care au adus muzica în dar pentru el și cei care au acceptat invitația mea.

și iar îmi pare ireal cât de repede am primit ajutor de la oameni cu suflet mare, oameni care au înfăptuit din vis, realitate.

e meritul vostru și..  mie iar mi se pare prea puțin cuvântul ”mulțumesc”.

Alexandra Ușurelu, Bobby Stoica și Ovidiu Scridon – sunt artiștii minunați care au cântat, m-au emoționat.. și ne-au bucurat inimile.

voi toți, prieteni dragi, care ați creat acea atmosferă magică în seara de 19 mai, sunteți motivul pentru care eu zâmbesc încontinuu de atunci și-mi simt sufletul fericit. cu adevărat fericit.

Alina, om bun care ai dat viață casuței Merci Charity Boutique, te felicit încă o dată pentru tot ce faci și vă invit să-i faceți oricând o vizită, să faceți o donație prin simpla voastră prezență acolo.

un gest dulce, care ne-a dăruit zâmbete, a venit din partea Cioccogelateriei Venchi – mulțumesc mult!

îmi tot revin în minte fragmente de emoții de la aniversarea în avans, iar astăzi, când Elenele și Constantinii se sărbătoresc, eu sunt cea mai fericită ”Ileană”.


voi mai povesti momente și simțiri din acea seară – și vă mai mulțumesc încă o dată, cu toată inima 🙂

 Mulți Ani de Bucurie, tuturor!

P.S. numele meu de botez este Elena 🙂

update – un an mai târziu,  O aniversare caritabilă II

Facebook Comments