când mă gândesc că mai mult nu suntem, decât suntem, parcă m-aş transforma-ntr-un cec. să trec peste vorbe, s-ajung la emoţii.  să mă rostogolesc fără teamă, din când aş uita  cum mă cheamă. atunci, e frumos. trăieşti cu un rost.

a, tu traieşti pe de rost? hai, încearcă să uiţi poezia, aleargă-n voia întâmplării şi c-o evadare să simţi o bătaie. din piept stă să iasă, un copil plin de viaţă. eşti tu, cel regăsit – puţin ostenit de ce-ai devenit.

dar, n-ai înţeles. priveşti cum alţii îţi ţes: gânduri aşezate-n păreri, ecouri din depărtări, se-aud înc-o dată şi laşi totul baltă.

trăieşte prin tine, lasă cerul să-ţi fure privirea – întoarce-te, aruncă-te, încrede-te, priveşte-te. priveşte-mă.

de la un capăt la celălalt, descoperă ce-ai căutat. lasă ferestrele deschise şi nu primi orice, ascultă-ţi pulsul: el îţi spune la ce să te opreşti, atunci când găseşti. nu, n-ai nevoie de un cardiolog pentru asta. tot ce îţi trebuie e un suflet, două kilograme de  sinceritate  şi un drum pe care să-l ştii fără să-l mai fi întâlnit.

schimbă perspectiva, uită directiva.

mi-ar placea să trăim. mai mult. mai sincer. mai puternic. mai emotiv.

 

fotograf: Cătălin Georgescu

Facebook Comments