Câteodată mi-se-mpleticesc paşii pe străzile goale. Sunt părăsite de oameni, aglomerate în uitare. Aici, o îmbrăţisare s-a pierdut pe drum, o iertare n-a mai primit răspuns, iar un suflet stă leşinat de sete. A cerut iubire la 0,5, şi-a primit indiferenţă la 2,5 – ofertă specială.

Câteodată mă rătăcesc în privirea oamenilor pe care-i întalnesc. De nebună, parcă aş vrea să-nţeleg unde le-a fugit zâmbetul, de nu le mai apare-n cale. Unii s-au închis în ei, şi după ce-au încuiat de două ori, le-a fost furată cheia. Şi nici n-au dat anunţ la rubrica obiectelor pierdute. Păcat.

Câteodată cobor între staţiile dintre destinaţii. Simt că nu mai am aer. Toate geamurile stau închise, oamenilor le e frică de ce-ar putea intra pe ele. N-au răbdare să cunoască altceva decât le-a fost spus că trebuie să ştie. Culmea e că între staţii se află mereu o altă cale. Cealaltă. Alternativa. Drumul ales, nu  impus.

Câteodată e-o ceaţă de nu văd bine. Într-o dimineaţă, am descoperit că-i provocată de diferenţa dintre aparenţă şi real. De distanţa dintre cei ce sunt, şi cei ce se vor a fi.

Câteodată, ajung pe la urgenţe. Mi-am făcut un obicei din a zbura fară asigurare. Dar nici că-mi pare rău. Altfel, ce rost mai are?

Câteodată ar trebui să fie linişte. Să ne-ascultăm sufletele.

Câteodată, indiferenţa ar fi bine să plece în vacanţă.

 foto:  Claudiu Gâlmeanu

Facebook Comments